Cum spuneam ieri, in weekend am fost plecat din localitate. Si de fiecare data cand ma duc acasa, am un "ritual" conditionat de conditiile de mers. Pentru ca optiunile de calatorie sunt limitate la o firma locala de microbuze (din acelea de ultima speta care par ca au fost transformate din unele de marfa, la cat de comode / spatioase / sigure sunt locurile) si ora de plecare e destul de tarzie (9:30) deci nu prea ai cum sa admiri nici macar peisajul, nu-ti raman prea multe lucruri de facut. Eu am ales sa-mi pun pe MP3 player mai multe albume, pe care sa le ascult cap-coada intr-o atmosfera foarte speciala: nu e nici ora la care sa dorm si totusi fiind bezna, nu ai nici de ce sa tii ochii deschisi. Se creaza astfel o stare foarte ciudata, de semi-motaiala, perfecta pentru analizarea, disecarea si intelegerea unui artist anume.
"Norocoasele" de tura asta au fost:
1. Gorillaz - Plastic Beach
Aparut pe 3 Martie, cel de-al treilea album Gorillaz urmeaza un trend la moda in zilele noastre - acela de a fi eco-friendly. Damon Albarn a venit cu ideea numelui pentru album in timp ce era pe o plaja si a realizat cate deseuri din plastic si cate gunoaie il inconjurau. Albumul vorbeste despre lumea consumista in care ne aflam si despre modul in care ne-am obisnuit sa ne inconjuram de resturi. Tot la fel, din diferite resturi (albumul are la baza un proiect nefinalizat - Carousel), mici bucati din mai multe sound-uri este compus si albumul de fata. Sunetele congoleze, ritmuri libaneze, bucati din reclame vintage sau colaborari cu artisti renumiti, toate acestea compun puzzle-ul care il constituie Plastic Beach.
Preferatele mele:
1. Welcome to the World of the Plastic Beach (feat Snoop Dogg)
2. Stylo (feat. Bobby Womack si Mos Def)
3. Rhinestone Eyes (refrenul e foarte catchy, putin remixat si ar putea iesi un hit de aici)
4. To Binge (feat Little Dragon) - o colaborare foarte linistitoare, care nu prea seamana cu stilul Gorillaz, dar care iti induce o stare de bine
Nota: 4.5 / 5
Groove Armada - Black Light
Cel de-al saselea album Groove Armada a fost lansat pe 29 Ianuarie (in Australia) si pe 1 Martie (in EU si America de Nord). Printre colaborarile pentru acest album, nu mai putin de patru il au ca solist pe Nick Littlemore (front-man-ul de la Empire of the Sun).
Preferatele mele:
1. Paper Romance (feat. Fenech-Soler & SaintSaviour)
2. I Won't Kneel (feat. SaintSaviour)
3. Look Me In The Eye Sister (feat. Jess Larrabee)
Nota: 4 / 5 (pentru ca pana la final m-a luat somnul, lucru de neacceptat pentru un album electronic)
Muse - The Resistance
La intoarcere, spre Bucuresti am vrut ceva cu care sigur sa nu dau gres. Si ce putea fi mai bun decat ultimul album Muse. O combinatie de Alternative cu muzica simfonica pe alocuri - desfatare pentru urechi ce trebuie ascultat de oricine.
Lansat pe 14 Septembrie 2009, albumul contine 8 track-uri (cu 3 single-uri lansate pana in momentul de fata) si o simfonie in 3 acte (Exogenesis)
Preferatele mele:
1. Undisclosed Desires - poate cea mai comerciala melodie dintre toate, dar si cea mai addictive din partea mea
2. Resistance
3. Upraising
Nota: 5 / 5 - fara comentarii
PS: Mai aveam in playlist inca un album Elbow - Seldom Seen Kid dar pentru ca am fost cam obosit dupa un weekend destul de aglomerat, a trebuit sa-l aman pentru data viitoare. Dar in mod sigur va fi primul pe lista la urmatoarea ocazie.






Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu