E trist dar adevarat! Tocmai am constatat ca sunt o victima a telefonului mobil. Astazi, ca orice angajat care vrea sa sparga usa la ora 5, am plecat in graba (asta dupa ce am stat doua ore peste program, deci am spart usa la 7). Ei bine, crezand ca am reusit in sfarsit sa scot capul din teancurile de hartii care ma amenintau, am lasat tot si am plecat, chiar si cele 2 telefoane mobile. Si asa ajung la metrou, si vreau sa incep ritualul obisnuit, sa-l sun pe Gri sa vad ce mai face, sa-mi sun prietenele... Atunci imi dau seama ca in afara de cartea pe care ma chinui de ceva vreme sa o citesc la metrou si portia de iaurt pe care nu am mancat-o azi, nu mai am nimik. Atunci cand iti dai seama ca ai pierdut orice sansa de a mai comunica cu exteriorul, te cam simti asa usor pierduta.
M-am gandit in sinea mea ca nu e mare lucru ca mi-am lasat telefoanele la birou, si ma duc la cumparaturi in Carrefour, dar cu toate astea ma cuprinde un sentiment de neliniste, daca ma suna cineva, daca se intampla ceva... Cand ma uit la ceas deja era 8 30, eram sigura ca Gri deja sunase de cateva ori sa vada ce e cu mine, parintii sunasera si deja isi faceau griji...
Dar de fapt nimik, nu ma sunase nimeni. Gri inca era la birou,( am aflat asta dupa ce am vb cu el pe mess); din cate am aflat, singura persoana care ma sunase era colega mea, voia sa stie daca pot sa cumpar apa de la magazinul de jos.
Acum stau si ma gandesc ca abia astept sa ajung maine la birou, sa intru in posesia telefoanelor mele, sa vad mesajele si apelurile pierdute, pt ca sigur trebuie sa fie ceva... Sigur cineva a trecut printr-o criza existentiala si a decis sa ma sune...
Daca ma intreaba cineva acum chestia aia, " care sunt cele 3 obiecte pe care le iei cu tine pe o insula pustie" probabil ca raspunsul meu ar fi " Gri, Nokia cu cartela Cosmote si Nokia cu Orange" . Sper sa-si faca si Gri un abonament la Vodafone, sa fim acoperiti. :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu